„Dezertarea” româncei, motiv de sărbătoare pentru țara adoptivă: e prima din istoria Ciprului care apare în clasamentul WTA! „E cea mai bună pe care am avut-o vreodată, am făcut o mutare bună”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Raluca Georgiana Șerban (21 de ani, 218 WTA) a lăsat România pentru a purta culorile Ciprului, iar vestea e primită cu foarte mare entuziasm în țara care nu există, pratic, pe harta tenisului feminin mondial.

Luni, site-ul WTA a oficializat schimbarea drapelului, Șerban a trecut de la „Raluca” la „Raluka”, iar ciprioții cred că au dat, în sfârșit, o lovitură importantă. În cuvintele lui Yiannos Hadjigeorgiou, antrenorul Ralucăi și tehnician care i-a stat aproape lui Marcos Baghdatis, cel mai bun tenismen cipriot din istorie, mulțumirea se poate citi ușor: „Tenisul cipriot va avea foarte mult de câștigat de pe urma acestei mutări. Este cea mai bună jucătoare pe care Ciprul a avut-o vreodată. Federația de Tenis din Cipru a făcut o mutare foarte bună, iar echipa de Fed Cup se va îmbunătăți semnificativ și poate va ajunge să conteze în competițiile importante.

De când s-a apucat de tenis a făcut din acest sport o prioritate. A muncit din greu și jocul ei s-a îmbunătățit extrem de mult. 2018 a fost fără îndoială cel mai bun an al ei, mai ales că a urcat până în preajma locului 200. A făcut mari sacrificii și a reușit să treacă peste toate problemele pe care le-a avut. Cred că va avea un foarte mare succes”, a declarat Hadjigeorgiu, citat de digisport.ro.

În acest moment, conform clasamentului oficial de pe site-ul wta.com, Cipru nu are nicio altă reprezentantă în afară de Raluka Șerban, ocupanta locului 217 WTA! În istoria modernă a tenisului, Cipru a avut doar 11 jucătoare care au jucat meciuri la profesioniste, dar niciuna dintre ele nu a reușit să adune vreun punct în clasamentul WTA! Raluca e prima care apare în clasament, iar în ediția din 2018 a Fed Cup au luat parte Florentia Hadjiigeorgiu și Louka Eleni, jucătoare fără clasament, care nu au prins niciodată măcar tabloul principal de concurs al vreunui turneu ITF infim.

La băieți, ciprioții îl au pe Marcos Baghdatis (125 ATP), fost finalist la Australian Open 2015, apoi se cască o gaură imensă, până la locul 432, unde-l găsim pe Petros Chrysochos. În afara celor doi, pe locul 683 se află Michail Pervolarakis, al treilea și ultimul jucător profesionist de tenis din Cipru.

Cu atât mai dureros: ProSport a atras atenția de mai multe ori asupra situației Ralucăi

Raluca, o sportivă care promite enorm după rezultatele reușite în ultimii ani, a fost nevoită să plece din România în Cipru în urmă cu 4 ani, pentru a-și putea continua cariera în sportul alb. S-a stabilit într-o țară străină, părinții ei reușind să-i găsească acolo, „cu chiu, cu vai”, resursele financiare pentru înscrierea la câteva turnee. În țara lui Marcos Baghdatis l-au găsit și pe fostul antrenor al celebrului tenismen, care îi insuflă Ralucăi încrederea cu care l-a înzestrat pe cel mai cunoscut jucător cipriot. crede că ar fi putut realiza mai mult dacă avea posibilitatea înscrierii la turneele dorite, vorbind cu mândrie despre greutățile, satisfacțiile și obiectivele pe care și le-a fixat în tenis: „Diferența este că, cu chiu cu vai, ai mei au mai găsit bani de câteva concursuri și am un loc de antrenament foarte bun. Nu mă susține nimeni. De exemplu, anul trecut, la cele 8 concursuri am participat numai din banii mei. Pentru a juca la primele două, pe care le-am câștigat, a trebuit să fac sparring cu niște copii timp de trei luni. După aceea, am avut banii necesari să joc concursurile în Grecia. Câștigându-le, am obținut bani să mai joc la alte 6 competiții”, spunea Raluca, în 2016, într-un dialog cu reporterul ProSport Alex Tăcină.

„Nu am primit nicun ajutor. Da, s-a pus chiar anul trecut (n. red – problema retragerii), înainte să câștig turneele de la Heraklion. Eram distrusă mental din cauză că anii treceau și eu nu aveam bani de turnee, dar am reușit să mă ridic și încerc să mă ajut singură în continuare. Tenisul este singurul lucru la care mă pricep, este tot ceea ce știu să fac, așa că nu m-aș vedea făcând altceva. Nu știu dacă m-aș mai întoarce. Îmi este dor de țară, dar nu cred că aș mai putea să locuiesc acasă”, mai transmitea Raluca, într-un strigăt de ajutor pe care conducătorii FRT nu l-au auzit. Sau l-au ignorat voit!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Decizie pentru șoferi în UE. Vârsta după care NU mai poți conduce. Când se renunță la permis
Decizie pentru șoferi în UE. Vârsta după care NU mai poți conduce. Când se renunță la permis
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×